COMPUS DE
Cristi Vieru
22.11.2016
No items found.

OUG 41/2016, emisă în luna iunie, aduce modificări pe piața auto SH din România

Care este efectul acestei modificări legislative? În primul rând, mai puține bătăi de cap la înmatricularea mașinilor second hand. Astfel, pentru vehiculele la mâna a doua deja înmatriculate în România și pentru care se realizează numai transfer de proprietate, nu mai este necesar Certificatul de autenticitate de la Registrul Auto Român (RAR).

Conform noilor reglementări legale, dovada certificării autenticității unui vehicul de către Registrul Auto Român (RAR) se face de către solicitanții unei operațiuni de înmatriculare pentru un vehicul rutier utilizat, dobândit din alt stat. Astfel, certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.

Cu alte cuvinte, dacă înainte era obligatoriu depunerea la dosarul de înmatriculare a Certificatul de Autenticitate obținut de la RAR, indiferent de situația în care se afla automobilului (singura excepție era pentru mașinile noi, achiziționate de la o reprezentanță auto din România), începând cu luna iulie sunt obligați să depună certificatul de autenticitate doar cei care au achiziționat mașini second-hand din afara țării.

CONTACT

Lăsați-ne contactul dvs. și vă vom suna
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.