Electrificarea a intrat deja pe agenda companiilor care administrează flote auto. Dar între obiectivele de reducere a emisiilor și ceea ce funcționează efectiv într-o flotă există câteva întrebări foarte concrete: ce mașini pot fi înlocuite acum cu electrice, ce autonomie este necesară, unde vor fi încărcate și cum se schimbă costurile pe întreaga perioadă de utilizare?
Pentru o companie, tranziția nu ar trebui să înceapă cu întrebarea „Câte mașini electrice introducem în flotă?”, ci cu una mai utilă: „Pentru ce tipuri de utilizare este electrificarea deja potrivită?”
Este o diferență importantă. Pentru că o flotă mai sustenabilă nu este neapărat una care trece integral și imediat la electric, ci una în care motorizarea este aleasă în funcție de utilizarea reală, costuri și obiectivele companiei.
Datele din studiul Business Lease România „Politica de Flote Auto – Tendințe 2026” arată foarte bine unde suntem astăzi: 47% dintre motorizările utilizate în flotele analizate sunt diesel, 35% benzină, 16% hibrid și doar 2% electric.
În același timp, 30% dintre companiile analizate spun că sunt pregătite pentru electrificare. Diferența dintre intenție și adopția efectivă arată că tranziția nu depinde doar de disponibilitatea modelelor electrice. Infrastructura de încărcare, autonomia, costurile, traseele și modul în care sunt utilizate mașinile cântăresc la fel de mult în decizie.
Pentru majoritatea companiilor, întrebarea relevantă nu este dacă întreaga flotă trebuie electrificată, ci cu ce vehicule merită început.
Nu toate vehiculele unei flote au același profil.
O mașină care parcurge zilnic trasee urbane relativ predictibile și revine seara într-un loc unde poate fi încărcată are un profil foarte diferit de un vehicul utilizat pentru deplasări lungi, neplanificate, în mai multe regiuni ale țării.
De aceea, înainte de alegerea motorizării, merită analizate kilometrajul zilnic și anual, tipul traseelor, perioadele în care vehiculul staționează, accesul la infrastructură de încărcare și frecvența deplasărilor lungi.
Electrificarea unei flote începe cu datele despre utilizare, nu cu alegerea unui model de mașină.
Această analiză ar trebui integrată și în politica auto a companiei, astfel încât regulile privind motorizările să reflecte nevoile reale ale diferitelor categorii de utilizatori.
Nu există un răspuns identic pentru toate companiile, dar există câteva caracteristici care fac electrificarea mai ușor de implementat.
Candidații buni sunt, de regulă, vehiculele cu trasee relativ predictibile, kilometraj zilnic compatibil cu autonomia disponibilă și acces regulat la încărcare. Dacă mașina revine frecvent la sediu sau poate fi încărcată acasă peste noapte, integrarea unui vehicul electric în activitatea curentă devine mult mai simplă.
În schimb, pentru utilizatorii care parcurg frecvent distanțe lungi, au trasee imprevizibile sau lucrează în zone cu infrastructură limitată, poate fi necesară o altă soluție, cel puțin pentru moment.
Asta înseamnă că electric, hibrid și termic pot coexista în aceeași flotă. O flotă mixtă nu este neapărat semnul unei tranziții incomplete. Poate fi rezultatul unei politici construite pe profiluri reale de utilizare.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este compararea unui vehicul electric cu unul termic doar prin prețul de achiziție sau rata lunară.
Pentru companie contează costul pe întreaga perioadă de utilizare. Finanțarea este doar una dintre componente. Energia sau combustibilul, mentenanța, asigurările, taxele, anvelopele, infrastructura de încărcare și valoarea reziduală pot schimba semnificativ rezultatul.
De aceea, înainte de alegerea motorizării, merită făcută o analiză de TCO – Total Cost of Ownership.
Un vehicul electric cu un cost inițial mai mare poate deveni competitiv într-un profil de utilizare potrivit. În altul, diferența poate să nu se recupereze. TCO trebuie calculat pentru modul în care compania va folosi efectiv mașina, nu pentru un scenariu teoretic.
Alegerea mașinilor înainte de stabilirea modului în care vor fi încărcate poate crea probleme ulterior.
Compania trebuie să știe dacă încărcarea se va face la sediu, acasă la utilizator, în rețeaua publică sau printr-o combinație a celor trei. Contează nu doar existența stațiilor, ci și disponibilitatea lor, timpul necesar încărcării, costul energiei și modul în care procesul se integrează în programul șoferului.
Dacă flota are 20 de vehicule electrice, de exemplu, nu este suficient să știm că există stații în apropierea sediului. Trebuie analizat câte vehicule trebuie încărcate simultan, când se întorc la bază, cât timp staționează și ce autonomie trebuie să aibă disponibilă în dimineața următoare.
De aceea, infrastructura nu este un proiect separat de flotă. Este parte din decizia de electrificare.
Pentru o companie care administrează zeci sau sute de vehicule, trecerea simultană a întregii flote la o tehnologie nouă poate adăuga riscuri inutile.
O abordare graduală permite selectarea unui grup de vehicule cu profil potrivit, urmărirea lor în utilizare reală și folosirea datelor pentru etapa următoare. Compania poate vedea astfel consumul real, costul încărcării, autonomia în diferite condiții, comportamentul utilizatorilor și eventualele dificultăți operaționale.
După câteva luni, decizia privind extinderea electrificării nu se mai bazează doar pe estimări. Se bazează pe date proprii.
În acest context, leasingul operațional pentru companii poate susține reînnoirea planificată a flotei și introducerea graduală a unor motorizări noi, fără ca organizația să își construiască strategia exclusiv în jurul proprietății asupra vehiculelor.
Leasingul operațional nu elimină riscurile electrificării și nici nu transferă furnizorului responsabilitatea companiei de a lua deciziile potrivite pentru propria flotă.
Poate însă reduce anumite riscuri asociate proprietății. Într-un contract de leasing operațional, compania utilizează vehiculul pentru perioada și kilometrajul stabilite, iar la final îl returnează. Nu trebuie să gestioneze revânzarea mașinii, un aspect relevant într-o perioadă în care tehnologia și piața vehiculelor electrificate evoluează rapid.
În funcție de soluția aleasă, contractul poate integra și servicii precum mentenanța, anvelopele, asigurările sau asistența, ceea ce face o parte dintre costurile flotei mai ușor de planificat.
Dar dacă un vehicul electric este ales pentru un utilizator care parcurge zilnic distanțe incompatibile cu autonomia sau nu are acces practic la încărcare, leasingul nu rezolvă problema. Alegerea corectă a vehiculului rămâne esențială.
Reducerea emisiilor flotei poate contribui la obiectivele de sustenabilitate ale unei companii, dar simpla introducere a unor vehicule electrice nu constituie, în sine, o strategie ESG.
Pentru a urmări progresul, compania are nevoie de date: kilometraj, consum, tipuri de motorizare, emisii și evoluția acestora în timp. Abia apoi pot fi stabilite obiective și măsurat impactul schimbărilor făcute în flotă.
Pentru companiile care urmăresc indicatori de sustenabilitate, aceste informații pot alimenta și procesele interne de raportare. Subiectul merită însă tratat separat de decizia tehnică privind motorizarea. Am detaliat această perspectivă în articolul despre leasingul operațional și obiectivele ESG.
Astfel evităm să confundăm două întrebări diferite: „Cum electrificăm flota?” și „Cum integrăm mobilitatea în strategia de sustenabilitate a companiei?”
În locul unei ținte generale de tipul „trecem flota pe electric”, o companie poate construi tranziția în etape.
Mai întâi analizează utilizarea actuală și stabilește unde electrificarea este fezabilă. Apoi compară TCO pentru motorizările potrivite, verifică infrastructura necesară și selectează un prim grup de vehicule. Rezultatele sunt urmărite în utilizare reală, iar politica de flotă este ajustată înainte de extinderea către alte categorii de utilizatori.
În practică, strategia poate însemna că 10% sau 20% din flotă este electrificată într-o primă etapă, nu 100%. Procentul corect nu este unul universal. Este cel pe care compania îl poate susține operațional și economic.
Înainte de alegerea vehiculului, merită să existe răspunsuri clare la câteva întrebări:
Dacă răspunsurile sunt clare, discuția despre electric nu mai este una abstractă. Devine o decizie de flotă care poate fi măsurată.
Direcția către reducerea emisiilor este clară, dar ritmul tranziției nu trebuie să fie identic pentru toate companiile și nici pentru toate vehiculele din aceeași flotă.
Unele pot fi electrificate acum. Pentru altele, hibridul poate reprezenta o etapă intermediară. Iar anumite profiluri de utilizare pot continua să necesite, cel puțin temporar, alte tipuri de motorizare.
Important este ca decizia să pornească de la utilizare, infrastructură și TCO, nu doar de la tehnologia disponibilă.
În această ecuație, leasingul operațional este un instrument care poate susține tranziția, nu scopul ei. Pentru o imagine mai largă asupra modului în care se construiește o soluție de mobilitate pentru companie, poți consulta Ghidul de leasing operațional pentru companii.
Iar dacă vrei să analizezi ce combinație de vehicule, motorizări și servicii se potrivește flotei tale, poți solicita o ofertă de leasing operațional Business Lease.
Sursǎ foto: Unsplash.com
