Agro Oil
Activitatea companiei Agro Oil constă în achiziţionarea şi comercializarea cerealelor şi plantelor tehnice, în distribuţia seminţelor de cereale, plante tehnice şi furajere, a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice şi în oferirea de servicii pentru transportul auto de cereale.
Compania deţine două baze de achiziţii cereale în judeţului Ialomiţa (în satul Ivăneşti, comuna Ciulniţa, iar cealaltă în satul Fundata, comuna Perieţi), acoperind eficient întregul bazin al câmpiei Bărăganului Ialomiţei. Cele două baze oferă o capacitate de depozitare de 25.000 de tone, cu posibilitate de extindere la 40.000 de tone.
Aria Pura
Aria Pura (un nume inspirat din limba italiană, ce semnifică aer curat) este o companie din Cehia, proaspăt lansată pe piața din România, care importă și distribuie direct cosmetice, aparate de arome, parfumuri profesionale pentru casă, spații interioare și comerciale de mari dimensiuni, uleiuri aromate și accesorii de la designeri.
Aria Pura îşi creează şi propriile parfumuri, sub marcă proprie. Consumatorii pot alege din peste 300 de produse, de la mai mulți producători de top din lume şi pot testa mai mult de 100 de parfumuri.
Brenntag
Brenntag este lider de piaţă în distribuţia de produse chimice, la nivel mondial. Compania oferă soluţii de distribuţie business-to-business pentru produsele chimice industriale şi de specialitate, la nivel global, făcând legătura între producătorii de produse chimice şi utilizatori. Cu peste 10.000 de produse şi o bază de furnizori extrem de diversă, Brenntag oferă soluţii one-stop-shop pentru peste 150.000 de clienţi. Compania oferă o linie completă de produse chimice şi servicii adiţionale care aduc un plus de valoare: livrări rapide, amestecuri şi formulări, reambalări, ambalaje returnabile, precum şi servicii tehnice.
EPA Floor Studio
EPA Floor Studio dezvoltă sisteme complete de produse și servicii pentru pardoseli, sisteme implementate cu succes în proiecte de anvergură pentru segmente ca si Educatia, Sanatatea, domeniul Hotelier, Birouri, Spatii Publice. Cu o activitate de peste 20 de ani pe piața din România, compania a reușit selectarea unor colecții unice de finisaje de pardoseală, care să surprindă prin complexitate și performanță, și care să ofere un impact estetic amenajărilor interioare.
ORTEC
ORTEC este unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea de software de optimizare și soluții de analiză, care ajută afacerile din orice industrie să devină mai previzibile și mai eficiente.
ORTEC oferă soluții și servicii pentru planificare avansată și optimizare, produse care au ca rezultat optimizarea activităților, precum rutarea flotei si serviciilor de expediere, încărcarea vehiculelor și paleților, planificarea forței de muncă, prognozarea livrărilor, planificarea rețelelor logistice și operarea depozitelor. În colaborare cu partenerii săi strategici, compania pune la dispoziție soluții autonome, personalizate, certificate de și integrabile cu SAP. ORTEC are peste 1.800 de clienți la nivel mondial, 800 de angajați și mai multe birouri în Europa, America de Nord, America de Sud și Regiunea Pacific.
Oltina
Oltina este o companie tânără și dinamică, integral românească, cu o bogată experiență în domeniul morăritului și panificației, fiind în acest moment liderul regional de pe acest segment. Compania, înființată în 1994, are sediul în Urlați, județul Prahova, și este specializată în producția pâinii, a specialităților de panificație și patiserie, a făinurilor de grâu și porumb, precum și în distribuția acestora în județele Prahova, Buzău, Ialomița, Ilfov, Dâmbovița și București. Produsele de morărit (făina de grâu și mălaiul) sunt distribuite în toată țara.
GFR (Grupul Feroviar Român)
S.C. Grup Feroviar Român S.A. este o societate cu capital social integral privat, având ca obiect principal de activitate prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri (cărbune, agregate, piatră spartă, zgură, ciment, clincker, cereale şi altele) şi a serviciilor conexe transportului feroviar. În prezent GFR exploatează un parc de peste 9.900 de vagoane şi 275 de locomotive.