COMPUS DE
Cristi Vieru
14.9.2016
No items found.

Business Lease susține mobilitatea pentru oamenii nevăzători din România

Automobilul furnizat de Business Lease va fi utilizat pentru transportarea nevăzătorilor și a câinilor de asistență din programul Light into Europe.

”Suntem bucuroși că putem fi alături de Light into Europe în această cauză și considerăm că munca lor este foarte necesară, dar care ne și inspiră. Pentru a-i susține în acest efort, le-am oferit o soluție care le va ușura munca și vor putea dezvolta acest program”, a declarat Philip Aarsman, Managing Director Business Lease.

Light into Europe a început să antreneze câini în 2009, iar de atunci au lucrat cu mai mult de 30 de câini. Până acum, 13 persoane nevăzătoare și 2 cu epilepsie au primit un câine de asistență.

”Suntem încântați să avem suportul Business Lease. Având această mașină, vom putea transporta persoanele și câinii, astfel vom fi mai aproape de obiectivul nostru de a-i ajuta pe acești oameni să devină mobili și independenți. Sperăm ca acest parteneriat cu Business Lease să fie unul pe termen lung și să potențăm cât mai mult aportul pe care îl aduc comunității”, a declarat Rob Bousie, Development Manager al light into Europe.

Pe lângă faptul că pregătesc câini care să asiste persoanele care au nevoie, Light into Europe a oferit 725 de cărți adaptate pentru nevăzători copiilor din 3 școli din București, Cluj-Napoca și Târgu-Frumos. De asemenea, 700 de femei și 800 de copii din școli din București, Buzău și Cluj au beneficiat de învățarea limbajului semnelor prin programele asociației.

CONTACT

Lăsați-ne contactul dvs. și vă vom suna
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.