COMPUS DE
Monica Dona
20.12.2022
No items found.

Rezervare număr înmatriculare - Cine o poate realiza și cum se face?

REZERVARE NUMĂR ÎNMATRICULARE

Cauți să îți rezervi un număr de înmatriculare pentru o mașină personală sau pentru un autoturism achiziționat pe societate?

Bineînțeles, legislația în vigoare permite acest lucru și autoritatea competentă unde poți realiza păstrarea sau rezervarea unui număr de înmatriculare auto este Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Află în continuare ce presupune rezervarea numerelor auto și ce acte sunt necesare.

CUPRINS

Rezervare număr înmatriculare - cine o poate realiza și termen de valabilitate

REZERVARE NUMĂR ÎNMATRICULARE 2

Atunci când cauți să îți păstrezi combinația numărului de înmatriculare este important să știi că titularul certificatului de înmatriculare (sau deținătorul mandatat al acesteia), adică persona care a efectuat înmatricularea la DRPCIV, poate depune documentele necesare.

De exemplu, dacă vrei să îți cumperi o mașină - fie ca persoană fizică, fie ca persoană juridică - printr-un leasing auto și vrei să îți păstrezi vechiul număr trebuie să faci acest pas până în momentul radierii vehiculului.

De asemenea, acest lucru este valabil și înainte de solicitarea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pe numele viitorului propietar, adică atunci când mașina este radiată de la poliție de pe numele tău și înmatriculată la poliție pe numele cumpărătorului.

Totodată, nu trebuie să astepți să te interesezi de achiziția unei noi mașini și să cauți vanzări auto pentru că poți să transpui în contractul de vănzare/ cumpărare faptul că vrei să păstrezi numerele. În acest caz, cumparatorul poate să depună o copie după chitanța prin care tu ai făcut plata pentru păstrarea numărului de înmatriculare.

Dacă ai depus deja o solicitare de păstrare a numărului de înmatriculare este important să știi că, începând cu 11 august 2020, rezervarea numerelor de înmatriculare este valabilă timp de un an de la data solicitării, adică de la data de înregistrare a cererii de păstrare.

Totuși, cererea de rezervare se mai poate prelungi încă un an și încă o dată pentru un an - cumulând în total o perioadă de trei ani de la prima cerere depusă pentru rezervarea numărului de înmatriculare.

Bineînțeles, după ce a expirat termenul de rezervare a unui număr de înmatriculare auto, vei pierde dreptul de păstrare a acestuia și combinația va fi din nou disponibilă pentru oricine.

Un alt aspect important apare în situația în care plăcuţele de înmatriculare sunt deteriorate. Conform legislației în vigoare, acestea trebui să fie schimbate. De aceea, atunci când vei merge să înmatriculezi noua mașină este necesar să iei cu tine plăcuțele deteriorate.

Reține și faptul că numerele se pot păstra/rezerva doar în situația în care ai fost deținătorul numerelor auto.

Rezervare număr auto - acte necesare rezervare numere auto

REZERVARE NUMĂR ÎNMATRICULARE3

Atunci când vei depune efectiv dosarul pentru rezervare număr înmatriculare, trebuie să ai asupra ta următoarele documente:

  • cererea solicitantului,
  • actul de identitate al solicitantului sau documentul care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul persoanei juridice, toate în original și copie.
  • dovada achitării tarifului de păstrare a combinației numărului de înmatriculare.

Taxa de rezervare a numărului de înmatriculare poate fi plătită prin mandat poștal în contul de trezorerie, prin internet banking sau prin virament bancar. Lista de conturi este disponibilă pe site-ul oficial DRPCIV.

Rezervare numere preferențiale

Înainte de a plăti taxa pentru atribuirea unui număr preferențial sau pentru atribuirea unei combinații a numărului de înmatriculare, poți verifica disponibilitatea pe site-ul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Pentru a realiza verificarea de cifre şi de litere pe care o vrei nu mai este nevoie de cont, însă este important să știi că verificarea nu presupune și rezervarea numerelor preferențiale.

Totuși, pentru a face verificarea va trebuie să folosești o adresă de email și să introduci numărul preferențial fără spații.

Fie că îți dorești să înmatriculezi o mașină nouă, fie una second-hand, procedura prin care verifici disponibilitatea numărului de înmatriculare pe care ți-l dorești este aceeași.

În concluzie, procedura de rezervare pentru un număr de înmatriculare este foarte simplă și trebuie demarată de către titularul certificatului de înmatriculare.

Surse Foto: rawpixel.com, pexels.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre rezervarea numărului de înmatriculare

REZERVARE NUMĂR ÎNMATRICULARE1

Ce trebuie să faci pentru rezervarea numărului de înmatriculare în 2021?

Pentru a rezerva un număr de înmatriculare începe prin a transpune păstrarea numerele în contractul de vânzare/ cumpărare și apoi trebuie să depui dosarul la DRPCIV. Pentru mai multe detalii despre acest procedeu, poți consulta specialiștii în leasing.

Care sunt actele necesare pentru rezervarea numărului de înmatriculare?

Pentru rezervare număr auto vei avea nevoie de cerere, cartea de identitate sau certificatul de înregistrare (persoanele juridice) în original și copie și de dovada achitării taxei.

Este posibilă păstrarea numărului de înmatriculare auto după vânzare?

Păstrarea numărului de înmatriculare auto este posibilă numai prin rezervarea și achitarea taxei de rezervare număr înmatriculare.

Lasă-ne să te contactăm

Lăsați-ne contactul dvs. și vă vom suna
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Acest site folosește fișiere cookie

Folosim fișiere cookie pentru a vă oferi cele mai bune servicii, pentru a ne îmbunătăți continuu și pentru a ne aminti preferințele dvs. pentru vizitele viitoare. Prin apăsarea butonului "Acceptați totul" sunteți de acord cu utilizarea tuturor fișierelor cookie. Cu butonul "Respingeți cookie-urile opționale" sunteți de acord cu utilizarea numai a fișierelor obligatorii. Aici puteți afla Mai multe despre cookie-uri și setările de confidențialitate.