DESPRE NOI:

Începând cu 2021, Business Lease are o nouă identitate corporate care este mai bine aliniată modului nostru de business. Aceasta ne ajută să definim direcția către care compania se îndreaptă (viziunea), cum se comportă angajații acesteia (misiunea) și ce o reprezintă (valorile ei). Identitatea corporate reprezintă centrul organizației – cea care ne ghidează comportamentele și deciziile, atât intern, cât și extern.

Ne-am asumat acest proiect pentru a da o definiție modului în care Business Lease furnizează servicii de calitate superioară – și pentru a inspira dezvoltarea continuă! Rezultatul arată aplecarea noastră spre client, fapt care ne diferențiază de competiție. Actualizarea Viziunii, Misiunii și Valorilor este un mod prin care întreaga familie Business Lease aderă la obiective și standarde comune care se traduc în servicii mai bune, soluții mai eficiente și experiențe mai plăcute pentru clienții noștri!

Trăim în acord cu Valorile noastre și ne desfășurăm activitatea având ca obiectiv Viziunea noastră, iar Misiunea se află la baza a tot ceea ce facem. Vă invităm să analizăm mai bine cele 3 elemente cheie ale Business Lease.

Pasiunea noastra este pentru mobilitate și pentru soluții de mobilitate. Suntem cu adevărat pasionați de aceasta și de tot ceea ce înseamnă ea.

Grija noastră este cea care ne face speciali într-o lume axată pe profit. Ne pasă de clienții noștri, de serviciile noastre și de ceea ce facem.

Expertiza noastră este cea care ne face să ne diferențiem. Angajăm cei mai buni profesioniști – experți în domeniul lor, cu adevărat pasionați de furnizarea de soluții de mobilitate pentru clienții noștri.

În mijlocul tuturor lucrurilor se află, însă, credința noastră că oamenii contează cel mai mult. Este punctul nostru de referință, vizibil în abordarea noastră și în dorința noastră de a finaliza orice interacțiune de business cu un zâmbet.

Scor NPS
rating

Clienţii noştri recomandă Business Lease

71

Echipa Business Lease

Georgiana Lefter Supply Chain manager +40 726 301 399
Veron Curuia Damage & Insurance Specialist 372132473
Contact Business Lease +40.799.201.237
Monica Rotila Chief Accountant 0733770570
Andrei Pîrvu Specialist Vânzări +40 731 770 834
Robert Rotaru New Business Manager 0729000006
Business Lease Service Line +40 727 367 367
Mia Neacsu
Mihaela Dragomir (Neacsu) HR Specialist & MA 0799399391
Cristian Schweitzer Specialist Închirieri și Remarketing +40 726 301 414
Valentin Vasile Field Sales Manager 0749147413
Ioana Nichitaru Receptionist
Elena Crusitu Controller
Marilena Tocila Contract Management Specialist
Claudia Bortea Junior Purchase Specialist +40 799 499 789
Alexandru Musat Remarketing Specialist a.musat@businesslease.ro
Călin Popescu Damage Specialist
Alin Iosef Teamleader Damage and Insurance 0739851078
Cristian Vieru Analist Flotă c.vieru@businesslease.ro
Călin Avram Head of Finance 0722207008
Philip Aarsman Director General +40 733 770 577
Oana Iancu Director Comercial +40 726 301 415
Monica Nita MRT Specialist +40 0799 201 339
Daniela Leonte Account Team Manager +40 727 500 378
Marius Rafail New Business Manager 0727500398
Daniela Ene (Cuciureanu) Contract Management Specialist +40 724 845 935
Mircea Ungureanu Manager Products & Customer Service +40 733 770 571
Sorin Dolete Team Manager Risk & Contract Management
Corina Serban Sales Specialist
Narcis Neacsu Team Leader Maintenance Repairs Tires
Monica Dona Marketing and Communication Advisor 0722602242
Cristian Ene Specialist Achiziții +40 727 500 365

Our Vision

To be the most

customer-centric

mobility management company.

Our Mission

We combine

passion, care & expertise

to deliver superior mobility solutions.

Our Values

We Care

We Take Ownership

We Strive for Constant Improvement

We Demonstrate Mutual Respect at All Levels

We Go Above and Beyond: Everything for a Smile

Pentru fericirea ta și a planetei

Responsabilitatea Socială face parte din strategia noastră de companie. Alături de tine facem tot ce ne stă în putere pentru a reduce amprenta ecologică, a ta și a noastră. Și, în același timp scădem costurile. Obiectivul nostru principal îl reprezintă crearea unei flote auto verzi, oameni fericiți pe o planetă fericită.

Business Lease România susține proiectul pilot Light into Europe. Proiectul implică intruirea de câini de ghidare pentru nevăzătorii din România.

Istoria Noastra

Business Lease și-a început activitatea în anul 1989. De atunci, ne-am consolidat poziția în managementul de flote. Pasiunea noastră este să furnizăm clienților noștri, utilizatorilor și furnizorilor cele mai bune servicii: Passion for mobility!

Clienții noștri, managerii de flote și utilizatorii ne apreciază. Rezultatul: o creștere susținută a companiei în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România.

Înființată cu 110 ani în urmă, AutoBinck este în prezent unul dintre jucătorii principali de pe piața Europeană din industria automotive. Bazându-se pe tehnologie și având o abordare antreprenorială, AutoBinck se concentrează pe importul și distribuția de vehicule, produse și servicii financiare, precum și servicii post vânzare. Din perspectiva cifrei de afaceri, AutoBinck se plasează în top douăzeci grupuri din industria automotive din Europa.

  1. 1907

    1907|AutoBinck Holding

    Grupul AutoBinck este prezent în industria automotive de peste 110 ani. Totul a început în anul 1907 cu o reprezentanță Mercedes localizată în showroom-ul AutoPalace din Haga.

  2. 1989

    1989|Business Lease Olanda

    Business Lease Olanda a fost înființată în anul 1989. Business Lease Olanda este prima companie de leasing din Olanda care a recunoscut calitatea ca fiind condiția esențială pentru satisfacția clienților și a obținut în 1994 certificarea ISO 9001.

  3. 1996

    1996|Business Lease Republica Cehă

    Business Lease Republica Cehă a fost înființată în anul 1996, în Praga și este o reprezentanță a Business Lease Group B.V. Parteneriatul local solid cu o rețea de furnizori preferați ne permite să punem la dispoziție o gamă largă de servicii. Pe lângă serviciile furnizate companiilor multinaționale oferă companiilor mici și mijlocii soluții adaptate nevoilor lor de business.

  4. 1998

    1998|Business Lease Slovacia

    Business Lease Slovcia a fost înființată în 1998, în Bratislava și este o reprezentanță a Business Lease Group B.V. Slovacia promovează și susține atitudinea responsabilă social, mobilitatea, inovația și dezvoltarea sustenabilă, precum și dezvoltarea parteneriatelor cuclienții existenți. Pe lângă serviciile furnizate companiilor multinaționale oferă companiilor mici și mijlocii soluții adaptate nevoilor lor de business.

  5. 2001

    2001|Business Lease Poland

    Business Lease Poland a fost înființată în 2001, ocupând în prezent o poziție respectabilă pe piața locală. Parteneriatele locale solide cu o rețea de furnizori preferați ne permite să punem la dispoziție o gamă largă de servicii. Dincolo de portofoliul de clienți internaionali oferim companiilor mici și mijlocii soluții adaptate nevoilor lor de business. Business Lease Polonia este, de asemenea, membră a Asociației Societăților de Leasing și Închirieri Auto din Polonia.

  6. 2006

    2006|Business Lease Ungaria

    Business Lease Hungary working according to the same philosophy that made Business Lease successful in other countries.

  7. 2014

    2014|Business Lease România

    Business Lease România este cea mai tânără dintre furnizorii de Servicii Full de Leasing Operațional din Europa Centrală. În decembrie 2014, Business Lease Group a achiziționat Fleet Management Services SRL (FMS), o companie pionier în furnizarea de Servicii de Leasing Operațional și Administrare de Flote din România.

  8. 2019

    2019|BUSINESS LEASE OLANDA FUZIONEAZĂ CU TERBERG LEASING

    Business Lease Olanda a fuzionat cu Terberg Leasing în Olanda. Ca urmare, reprezentanța Business Lease Olanda este închisă.

  9. 2020

    2020|BUSINESS LEASE GROUP

    A luat ființă Business Lease Group sro cu sediul în Republica Cehă, birou central în Praga. Compania face legătura între toate reprezentanțele Business Lease din Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Ungaria, România și Business Lease Internțional cu sediul în Olanda.

ACOPERIRE

  • Polonia

    Mai mult decât îți poți imagina
  • Cehia

    Extrem de diferită
  • Slovacia

    Mai multe despre Slovacia
  • Ungaria

    Vizitează Ungaria!
  • Romania

    Descoperă grădina Carpaților!
Contacteaza-ne

  • Name
  • E-mail
  • Your message
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.