Cum a modificat pandemia contactul cu clienţii în leasingul operaţional de la Business Lease
Pe fondul pandemiei, anul 2020 a marcat o schimbare de paradigmă în relaţia cu clienţii. Cum a răspuns Business Lease acestei provocări?
Într-o primă etapă, majoritatea clienților Business Lease s-a concentrat pe diminuarea costurilor, reeşalonarea ratelor lunare sau extinderea perioadei contractuale pentru reducerea costurilor şi obţinerea de lichidităţi. Dată fiind instabilitatea din acea etapă a declanşării pandemiei reacţiile au fost justificate şi, într-o mare măsură, anticipate de noi. Pentru aceasta am gândit o serie de informări şi am pregătit campanii menite să ne susţină partenerii să ia cele mai potrivite decizii. Cuvintele cheie pentru noi în această perioadă au fost siguranţa utilizatorilor şi optimizarea bugetelor.
Măsurile acestea s-au armonizat şi s-au aliniat planurilor clienţilor noştri, aspect care s-a văzut în creşterile susţinute începând cu luna mai. Produsul vedetă în această perioadă a fost produsul LCV prin care sunt finanţate în leasing operational vehicule de până la 7,5 tone, cu cel mai mare număr de kilometri – 400,000 km, pe 57 de luni.
Ce rol a jucat digitalizarea în contextul stării de urgenţă şi a distanţării sociale?
Numărul de întâlniri faţă în faţă a scăzut considerabil, însă oamenii au fost disponibili online. Dacă ne uităm la întâlnirile echipei de vânzări realízate via Teams, Zoom sau Hangouts, numărul acestora a crescut considerabil în această perioadă. În plus, am încercat să menţinem agenda evenimentelor programate pentru anul acesta, adaptându-ne pe cât posibil. Răspunsurile pe care le-am primit au fost încurajatoare şi ne-am bucurat de participarea unui număr semnificativ de clienţi.
Totodată, am observat o creştere a numărului de solicitări venite online din partea clienţilor şi prospecţilor noştri, fapt care ne-a făcut să acordăm o mai mare atenţie acestei zone.
Au fost necesare investiţii suplimentare din partea companiei dvs pentru a menţine neafectată relaţia cu clienţii?
Digitalizarea este un proiect la care Grupul Business Lease lucrează de ceva vreme. Trecerea noastră la lucrul remote a accelerat lucrurile, însă implementarea a fost rapidă şi nu afectat comunicarea cu clienţii. De asemenea, în contextul în care lucrul de la birou s-a făcut în ture, am realizat un sistem integrat de comunicare între call center şi echipa de vânzări, astfel încât să ne asigurăm că relaţia cu clientul nu suferă şi că răspunsul la solicitările acestora se realizează rapid. Am adaptat sau reconfigurat unele servicii pentru a veni în sprijinul partenerilor noştri şi, în vederea respectării distanţării sociale, o serie de interacţiuni faţă în faţă au fost eliminate şi înlocuite cu interacţiunea prin apel video. Un exemplu ar fi cazul preinspecţiilor premergătoare returnării de la finalul contractului, care în cele mai multe cazuri s-au realizat prin apel video.
Care au fost cele mai frecvente solicitări în această perioadă din partea clienţilor Business Lease?
Interesul companiilor pentru maşinie electrice şi hybrid s-a menţinut constant. La rândul nostru am încercat să profităm de beneficiile puse la dispoziţie de Statul Român şi am accesat programul Rabla Plus pentru a ne alinia cât mai eficient bugetelor partenerilor noştri care sunt tot mai evident preocupaţi de înverzirea parcurilor auto şi de scăderea amprentei de carbon la nivel de organizaţie.
De asemenea, pentru acoperirea nevoilor de mobilitate temporară partenerii noştri au optat pentru servicii de rent, dar şi pentru produsul nostru Short Term Lease, prin intermediul căruia se pot bucura de toate avantajele seviciului de leasing operaţional şi de flexibilitatea contractuală a serviciului de Rent. Practic, au acces la un parc auto cu gamă variată de autovehicule, disponibile imediat, toate serviciile sunt incluse (asigurări, întreţinere, reparaţii, auto de înlocuire, taxe de drum, anvelope de schimb vară/ iarnă, asistenţă rutieră 24/7) şi beneficiază de preţuri foarte bune. Contractul pe proiectele de Short-Term Lease poate să înceteze în orice moment în cazul în care activitatea beneficiarului încetineşte.
Pentru obţinerea de lichidităţi şi optimizarea cheltuielilor de administrare a parcurilor auto, partenerii noştri au accesat anul acesta serviciul de Sale & Lease Back. Prin vânzarea către Business Lease a flotei proprii aceştia câştigă mai mult control asupra cheltuielilor asociate flotei, elimină riscurile privitoare la dreptul de proprietate, beneficiază de o infuzie de capital, dar şi de transparenţă totală.
Ce tendinţe identificaţi în industria de leasing operaţional în ceea ce priveşte relaţia cu clientii?
Clienţii au tot mai mult nevoie de un partener de încredere şi cu expertiză, iar anul acesta am putut observa o creştere susţinută a numărului de solicitări pe proiectul nostru Car Policy Scan. Administratorii de flote, pe de o parte, dar şi cei care sunt implicaţi în monitorizarea cheltuielilor asociate acestora sunt interesaţi să îşi înţeleagă poziţia raportat la piaţă şi să vadă care sunt zonele în care pot aduce îmbunătăţiri pentru a fi eficienţi pe toate palierele de interes pentru organizaţie, pe termen mediu şi lung. Comparaţiile de TCO şi Benchmark-ul Business Lease au fost instrumente apreciate tot mai mult în această perioadă de clienţii noştri şi suntem siguri că aceste tendinţe se vor menţine şi în perioada următoare.
Interviu publicat in Flote Auto