Inspecția tehnică periodică – Ce este și cum poți scăpa de grija ei
Folosirea drumurilor publice în România de către diverse categorii de autovehicule presupune îndeplinirea mai multor obligații prevăzute în legislația adoptată de către stat. Una dintre acestea este inspecția tehnică periodică, operațiune care are drept scop certificarea că un autovehicul îndeplinește condițiile de siguranță și că poate folosi rețeaua de drumuri publice.
În articolul de mai jos vei descoperi informații utile despre ce este ITP-ul și care este legislația cu privire la el, precum și răspunsurile la unele întrebări importante despre acest subiect esențial pentru orice proprietar de mașină.
Cuprins:
1. Ce este inspecția tehnică periodică auto
Inspecția tehnică periodică a autovehiculelor este o activitate specializată, realizată în ateliere mecanice, după reguli fixe și la perioade de timp exacte, prin care se certifică îndeplinirea unor reguli minime de siguranță pentru un anumit autovehicul. Prin trecerea acestei inspecții există siguranța că vehiculul nu va pune în pericol viața conducătorului auto și a celorlalți participanți la trafic din cauza unor defecțiuni tehnice.
Verificarea auto se axează pe trei elemente principale:
- Cantitatea de noxe pe care autoturismul o elimină în mers. În funcție de norma de poluare a mașinii trebuie să elimine o cantitate maximă de gaze poluante, în caz contrar nu se va elibera certificatul până la remedierea problemelor;
- Direcția, calea de rulare și sistemul de frânare. Ele trebuie să funcționeze ireproșabil pentru a nu apărea pericolul unor accidente nedorite;
- Sistemul de iluminare. Acesta trebuie să fie în concordanță cu legile țării, să nu aibă defecțiuni majore, să nu fie modificat în privința culorilor și a intensității acestora.
2. Legislația cu privire la inspecția tehnică periodică
Documentul care stabilește condițiile în care un autovehicul obține certificarea pentru inspecția tehnică auto periodică este ordonanța de guvern nr. 81/2000, cu anumite modificări de-a lungul timpului. Conform acestei ordonanțe, orice mașină înregistrată sau înmatriculată în România și care circulă pe drumurile publice din țară trebuie să fie supusă anterior ITP-ului.
Inspecția tehnică periodică trebuie să fie efectuată la intervale periodice, în funcție de vechimea autoturismului. Astfel, automobilele noi au o perioadă de valabilitate a inspecției inițiale de 3 ani de zile. Autovehiculele cu o vechime între 3 și 10 ani trebuie să efectueze ITP-ul o dată la doi ani, iar cele cu o vechime mai mare de 12 ani în fiecare an.
O categorie specială de vehicule este cea destinată transportului de persoane cu număr de locuri mai mare de 8, care trebuie să treacă ITP-ul o dată la 6 luni. Aceleași condiții sunt și pentru taxiuri sau pentru mașinile închiriate.
Autovehiculele care se prezintă pentru inspecția tehnică periodică vor fi controlate pentru defecțiuni care pot fi clasificate în:
- defecțiuni minore, care nu afectează semnificativ siguranța autovehicului;
- defecțiuni majore, care pot pune în pericol la un moment dat siguranța acestuia;
- defecțiuni periculoase, care vor duce cu siguranță la incidente periculoase.
Trebuie știut că pentru a trece această inspecție sunt admise doar defecțiunile minore. În cazul apariției celor majore și periculoase, mașina nu trece inspecția până nu sunt reparate în întregime, în 30 de zile maximum.
Grija ITP-ului este majoră, pentru că fără trecerea prin această procedură autovehiculele nu pot circula pe drumurile publice din România. Conducerea unui automobil fără inspecție tehnică periodică valabilă reprezintă o faptă gravă, care poate fi pedepsită cu amenzi costisitoare, de peste 5000 de lei în totalitate. Există mai multe modalități de a scăpa măcar parțial de această grijă.
- Achiziționarea unui autovehicul nou, care nu va trebui să treacă prin această inspecție decât după 3 ani;
- Pentru mașinile mai vechi, există aplicații ce pot fi setate pentru a anunța din timp că va expira ITP-ul;
- Pentru proprietarii de firme, care au zeci și chiar sute de autovehicule în grija lor există posibilitatea apelării la firme specializate de management al flotei, care preiau în grija lor toate lucrurile legate de ITP.
În concluzie, inspecția tehnică periodică auto reprezintă o bătaie de cap pentru majoritatea posesorilor de autovehicule, dar, în același timp, o asigurare că acestea îndeplinesc normele de siguranță și că nu pun în pericol integritatea participanților la trafic.
Surse foto:
shutterstock.com
3. Întrebări și răspunsuri frecvente despre inspecția tehnică periodică auto
La cât timp se face inspecția tehnică periodică?
În funcție de vechimea și de destinația autovehiculului, ITP-ul se face la 6 luni, 1 an, 2 ani și 3 ani.
Ce se întâmplă dacă mașina nu trece ITP-ul?
Dacă se întâmplă acest lucru, atunci proprietarul are la dispoziție 30 de zile pentru a remedia defecțiunile care nu au permis trecerea acesteia.
Ce se întâmplă dacă vei conduce o mașină cu ITP-ul expirat?
În această situație, conducătorul auto poate primi amendă, atât pentru conducerea cu ITP-ul expirat, cât și pentru conducerea în timpul suspendării înmatriculării, care se face automat în cazul în care nu mai este în perioada de valabilitate.